Ma linisteste,ma relaxeaza acest peisaj.Marea la apusul soarelui are alta culoare mai ales in zilele cu soare.Am facut aceasta fotografie pentru ca este imaginea care ma obsedeaza de cand eram copil,pe cand doar in cartile postale colectionate vedeam marea.Bine ...Marea Neagra.Si pe harta.Parca ma vad:un copil,intr-un sat uitat de lume,cu ulite prafuite si muget de vite ,uitandu-se la harta si intrebandu-se:oare cum o fi la mare de toata lumea merge in vacanta?O fi departe?Pe harta mea era la distanta de cateva degete.Era un adevarat mister.Si asa parca sa inteleg ce simte lumea cand merge la mare mai fugeam la parau ,la scaldat.Si ne balaceam noi acolo la un loc cu gastele si ratele,faceam diguri din pietre si nisip ,pentru ca eram si noi la mare ca toata lumea de la oras.Mare bucurie mai era pe capul nostru pana...venea mama cu bat de doi metri:Eu nu mai pot de atata treaba si ei de balacit ai arde!Si fugeam desculta ca nu simteam nici o piatra in talpi.Copilarie saraca dar fericita.Acum ca am dezlegat misterul marii,ca stau la o terasa sa beau o cafea privind marea,ca adorm cu lumina farului,lucrez vazand marea...duc dorul acelor timpuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu